În cadrul ședinței, dna Dorina TIZU, directorul instituției, a prezentat raportul de activitate pe parcursul a 6 luni ale anului 2023. A fost menționat, că scopul activității instituției este îmbunătățirea calității serviciilor de sănătate prestate, prin facilitarea accesului tuturor categoriilor de populație la servicii de sănătate calitative, furnizate într-un mediu sigur.
Dnul Boris GÎlCA, a apreciat pozitiv activitatea instituției și a scos în evidență activitățile prioritare care urmează a fi realizate în continuare :
Majorarea incidenței maladiilor oncologice, inclusiv a cancerului mamar, necesită în mod prioritar dotarea instituției cu aparat de mamografie digitală;
Intensificarea activităților de prevenție, pentru depistarea în stadiu precoce a maladiilor oncologice, prin aplicarea screeningului colo-rectal, citologic, pulmonar;
Sporirea vigilenței lucrătorilor medicali în depistarea tuberculozei în rândul populației;
Intensificarea activităților pentru imunizarea populației;
Comunicarea eficientă în relațiile personalului medical - pacienți.