Octombrie este Luna internațională de conștientizare a cancerului de sân - cu sloganul "Nimeni nu trebuie să se confrunte cu cancerul de sân de unul singur!"

Octombrie este Luna internațională de conștientizare a cancerului de sân

În Republica Moldova, cancerul de sân ocupă locul întâi printre tipurile de cancer la femei, fiind cauza principală de deces, determinată de depistarea tardivă a procesului malign, ceea ce influențează rezultatul tratamentului și perioada de supraviețuire.

Campania are drept scop încurajarea femeilor să discute cu medicul de familie despre factorii de risc proprii față de cancerul mamar. Riscul de apariție a bolii este cauzat de unii factori de risc cum:
indicele de masă corporală ridicat;
consumul excesiv de alcool și tutun;
antecedente familiale de cancer la sân;
antecedente de expunere la radiații;
vârsta la prima sarcină;
consumul scăzut de fructe și legume;
lipsa de activitate fizică;

Cel mai frecvent simptom al cancerului de sân este apariția unui nodul sau a unei zone de țesut îngroșat, nedureroase, la nivelul sânului, cu margini neregulate. Există cazuri în care tumorile sunt moi și rotunjite și pot fi chiar dureroase.

Cum poate fi prevenit cancerul mamar ❗❓

Nu fumați! Evitați fumatul acasă!
Luați măsuri pentru a avea o greutate corporală sănătoasă!
Limitați consumul de alcool!
Alăptarea reduce riscul de cancer al mamei. Dacă puteți, alăptați-vă copilul pînă la vârsta de 2 ani!
Fiți activ fizic în viața de zi cu zi!
Evitați expunerea la radiații!
Participați la programele de screening pentru cancerul mamar!
Efectuați autocontrolul glandelor mamare!

❗❗ Depistarea la timp, crește rata de succes a vindecării ❗❗

  • Octombrie este Luna internațională de conștientizare a cancerului de sân
  • Octombrie este Luna internațională de conștientizare a cancerului de sân
Linkuri utile