IMSP Asociația Medicală Teritorială Ciocana, prin intermediul Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor/YK Ciocana, a organizat activitatea dedicată Zilei Internaționale a Familiei cu genericul „Familia unită – sprijin, comunicare și încredere”, desfășurată în Scuarul din fața IMSP AMT Ciocana, Centrului Consultativ Diagnostic
Evenimentul a reunit peste 150 de participanți – copii, adolescenți, părinți, cadre medicale, didactice și specialiști din domeniul protecției copilului. Deschiderea oficială a fost susținută de Vasile Pociumban, Vice director medical, care a evidențiat importanța familiei în dezvoltarea armonioasă a copiilor și adolescenților, precum și rolul comunicării și sprijinului reciproc în consolidarea relațiilor familiale.
Agenda evenimentului a inclus jocuri interactive de cunoaștere și comunicare între părinți și adolescenți, activități dedicate recunoașterii emoțiilor, și energizante, exerciții privind petrecerea timpului de calitate în familie, precum și un concurs de desene pentru copii și adolescenți.
Activitatea a avut drept obiectiv promovarea valorilor familiale – dragostea, sprijinul, comunicarea, încrederea, respectul și împărțirea echitabilă a responsabilităților – precum și consolidarea parteneriatului dintre familie, școală, comunitate și instituțiile specializate, pentru crearea unui mediu sigur și protector pentru fiecare copil și familie.
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă festivă, cu un moment artistic, flashmob, înmânarea diplomelor participanților și servirea cu dulciuri