Anual, la 2 octombrie este marcată Ziua Naţională fără alcool, organizată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pentru sensibilizarea și conștientizarea riscului pentru viață și sănătate a consumului excesiv de alcool.

Alcoolul are un impact major asupra sănătății publice, fiind unul dintre principalii factori de risc pentru tulburările neuropsihice, bolile cardiovasculare, ciroza hepatică, unele forme de cancer, etc. De asemenea, consumul nociv de alcool generează costuri enorme ale asistenței medicale pentru tratament și recuperare, pierderi economice cauzate de decesele premature și incapacitatea de muncă.

Alcoolul este o substanță toxică și psihoactivă ce cauzează dependență. Conform recomandărilor OMS, orice doză de alcool poate prezenta risc pentru sănătate.

Anual, la nivel global, se înregistrează circa 3,3 milioane de decese cauzate de consumul de alcool, ceea ce reprezintă 5,9% din totalul deceselor. Consumul nociv de alcool este responsabil de declanșarea a peste 200 de afecțiuni și boli. În general, 5,1% din povara globală a bolilor și traumelor este cauzată de consumul nociv de alcool, măsurată în anii de viață ajustați în funcție de dezabilitate

Alcoolul este principalul factor de risc pentru mortalitatea prematură și dezabilitatea în rândul celor cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani, reprezentând 10% din totalul deceselor în această grupă de vârstă. Grupurile defavorizate au rate mai mari de deces și spitalizare legate de consumul de alcool. 25% din totalul deceselor în grupul de vârstă 20–39 de ani se datorează consumului nociv de alcool. Adolescenții și tinerii până la 25 ani reprezintă o grupul cu risc sporit, din cauza percepției inadecvate asupra consecințelor consumului de alcool.

Efectele consumului de alcool asupra sănătății includ intoxicația cu alcool, rezultatele școlare scăzute în rândul adolescenților, riscul de a deveni consumator de droguri, manifestarea comportamentelor anti-sociale și riscante, decese premature datorate accidentelor, traumelor, suicidului sau violenței.

Politicile publice de reducere a consumului de alcool la nivel național în Republica Moldova sunt implementate conform Programul național privind controlul alcoolului pentru anii 2012-2020, care reprezintă un document de planificare strategică, elaborate în conformitate cu prioritățile UE și ale OMS.

Nu există doză de alcool inofensivă și fără consecințe asupra sănătății noastre.

Cum acționează alcoolul asupra sistemului nervos central, cum afectează funcționalitatea fizică și mintală a omului?

www.ansp.md
www.msmps.gov.md